Mar
14
La una din postariile noastre am primit un comentariu de la niste noi prieteni de ai nostri din Timisoara, Marius Fritz si sotia sa, un comentariu cu alta poezie foarte frumoasa si zic eu educativa de a lui Rudyard Kipling, pe care vreau sa nu o trecem cu vederea prea usor si pentru asta o postam, alaturi de cateva fotografii de ale noastre care sa va familiarizeze putin cu atmosfera de iarna de aici din Colorado cu speranta ca vom comenta impreuna pe marginea atat a fotografiilor cat si a poeziei, in felul acesta sa ramanem cu ceva invataturi noi.
Iti multumim Marius si mai asteptam vesti de la voi.
“ Fa-ti timp … “
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci !
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzand
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricand!
Fa-ti timp pentr-adevaruri si adancimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti langa izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Loading ...
Photo 1
Photo 2
Photo 3
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stand singur sa te rogi, Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci! Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau- batrani… , Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru caini… .
Photo 4
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci ! Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat, Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat !
Photo 5
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai, Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai ! Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti, Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens !
Photo 6
Sa stii: zadarnic ai sa plangi, Comoara risipita a vietii, n-o mai strangi !
Photo 7
Loading ...If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!
Tags: De suflet, Fa-ti timp, Iarna, poze, Rudyard Kipling
on 
on 
ce dor imi e de coloradoooooo! poate iarna viitoare venim si noi sa ne dam cu sania! hahahahahaha pupici alina
Nu ştiu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare, Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire, Şi împrăştie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;
Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite, Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite, Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată! Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare? Ce-s aceşti copii de ceară fructe istovite-n floare?…
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire, Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute, Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute, Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic, Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?… Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune, Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate, Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?
Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde, Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde, Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă, Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă, În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală, Sub imensa şi eterna armonie generală?…
Eşti de-abia în pragul lumii. Ţi-i aşa de sprinten gândul. Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l! Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă, Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă! Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare, Glasuri, şi colori, şi forme tu le laşi să se strecoare, Legănând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă, Când atâtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă! Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă; Şi cu lacrimi stoarse-n silă nu mi-aş mai aduce-aminte Am bocit şi eu… nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!…
Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală, Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală, Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor, Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor, Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite, Desperări de porunceală şi dureri închipuite, Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe, Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci, Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci, Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune! Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă, Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă! Şi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite, Câţi martiri pe cari vremea şi uitarea îi înghite!
Şi când lumea asta toată e o veşnică mişcare, Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare, Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă În campania aceasta mare şi neîntreruptă, Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor, Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor, Jalea şi descurajarea cântecului tău amar, Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar, Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti? Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?… Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii, Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii? Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte, Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte, Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse Peste inimile noastre mângâiere şi iubire, Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire, Valurile de-ntuneric despicându-le în două, Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!
Alexandru Vlahuta “Unde ni s unt visatorii”
Cu toata admiratia si respectul !!
Si uite ca mi-ai starnit din nou dorul de a calatorii, dorul de prieteni. Cu siguranta vara asta, daca e sa fie, voi calatorii cat mai mult. Am multe in plan si vreau sa le aplic. Vreau sa vad cu ce se mandreste aceasta tara.
“Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!”
Interesanta poezie. E ca o lectie de viata. Uneori uitam sa invatam…
“Dar ceea ce n-a avut loc niciodata, poate avea loc maine”( Maeterlink)
Intr-adevar o alta poezie interesanta…iar daca in timp ce o citesti, arunci un ochi si pe fotografii si mai ai si muzica buna pe fundal…relaxarea e totala.
@ alina aldrich – salutare si bine ai revenit pe la noi. Va asteptam cu cea mai mare placere.
@ Roman – iti multumim de vizita si de vorbele de suflet pe care le-ai expus aici. Stam cu ochii pe blog-ul tau si iti uram bine ai venit in lumea blog-ului. Spor la articole.
@ Ciolitto – in primul rand ne cerem scuze pentru absenta noastra, suntem prinsi intr-un proces de schimbare de domiciliu si e nebunie mare dar promitem sa revenim in forta
.
Ne bucuram ca blog-ul nostru incepe sa dea roade in sensul ca starneste dorinta de a calatorii, de fotografie si de a cauta frumosul in viata. Imi face o placere deosebita sa vad la vizitatorii nostrii tendinte de parteneriat in activitatii: Tie vad ca ti-am starnit putintel dorinta de a descoperii Romania , abia asteptam sugestii pentru viitoarele noastre vacante din Romania, la Cristi Vaduva vad ca se inarmeaza cu ustensile pentru a explora lumea fotografica, by the way vad ca este un interesat in aparate foto SONY , eu de cativa ani lucrez numai cu SONY si sunt super multumit si asa mai departe.
Bafta multa tuturor si numai succese si asteptama articole extraordinare.
” FA-TI TIMP PENTRU PRIETENI, CU SUFLETUL DESCHIS !”
@ Lucia & Mateo – Ma bucur ca v-a placut poezia, nu avea cum sa nu va placa mai ales ca va cunoastem
.
E adevarat ca uneori uitam ca TOATA viata trebuie sa invatam. Si asa cum ati expus aici momentul cel mai prielnic poate fi chiar maine, “In Viata Totul E Sa Vrem, Iar Daca Nu Am Reusit Inseamna Ca Nu Ne-am Dorit Indeajuns ”
Ne cerem scuze de absenteismul nostru dar dupa cum stiti se intampla momente marete pe aici pe la noi si timpul nu prea este indestulator, dar promitem ca ne apucam de treaba din nou curand, mai ales ca vin saptamana viitoare 4-5 zile in Orlando. =))
@ Vali Banoiu – intradevar pe noi poezia asta ne-a impresionat mult, ne-a dat o stare pe care am asociat-o imediat cu niste fotografii a splendorii de iarna de aici, si asa cum ai zis o recomandam parcursa pe un fundal de Richard Clayderman si trairea e aproape completa.
Multumim mult de vizita si promitem cateva impresii din Orlando si Chicago foarte curand.